top of page

Tarta de mere si gutui

 

Daca toamna ar avea miros cred ca ar fi de mere, gutui caramelizate si unt.

Aluat crocant si sfaramicios, cu miros de unt, deasupra mere si gutui usor caramelizate. 

Tarta cu mere si gutui este un desert rapid, sa zicem si sanatos pentru ca are fructe de sezon. Cu siguranta este delicios.

 

Ingrediente

pentru umplutura:

1 cana de gutui (fara coaja si taiate cubulete)

1 cana de mere (fara coaja si taiate cubulete)

1 plic zahar vanilinat

4 linguri de zahar

1 ceasca de apa

 

Punem merele, gutuile impreuna cu zaharul si apa

intr-o cratita pe foc si amestecam pana se inmoaie gutuile,

zaharul se topeste si apa se evapora.

 

pentru aluat:

125 g unt rece

160 g faina

3 linguri cu varf zahar

4 linguri de apa rece

 

Eu am facut aluatul cu ajutorul robotului de bucatarie. Am pus in vas untul rece, zaharul si apa si am amestecat putin apoi am pus si faina si am amestecat pana s-a omogenizat. Aluatul care iese este unul lipicios care se aduna tot intr-o bila, se pune in folie alimentara si apoi la congelator pentru 10 minute.

Apoi se intinde aluatul cu ajutorul degetelor intr-o forma de tarta sau forme de minitarte sau intr-un vas termorezistent uns cu putin unt.

Se inteapa cu o furculita aluatul din loc in loc, se pune umplutura si apoi in cuptorul incins la 160 grade pana se rumenesc marginile tartei.

 

Din compozitia de mai sus iese o tava de tarta cu diametrul de 25 de cm sau 6 mini tarte si o tava cu diametrul de 16 cm. 

 

 

© 2023 by SUGAR & SPICE. Proudly created with Wix.com

  • w-facebook
  • w-googleplus
  • Twitter Clean
bottom of page